Bombonica roz şi zidul

 BobolinaBombonica roz are un nasuc cat o boaba de fasole si frumoasa varsta de 2 ani şi jumătate, pe care îi afirma cu mândrie şi răspicat: doi-ani-ju-mă-ta-te! asta în timp ce îţi vâra în ochi un V creat din cei doi viermişori roz, fraţi buni, pe numele mic Arătătorul şi Mijlociul. A “pictat” toate paginile unui caiet gros de desen într-un timp record: un sfert de oră. Un Picasso-viteză!
–         Ce faci acum, iubire, unde mai desenezi dacă ai terminat caietul?

Şi-a rotit luminiţele albastre prin cameră, scanând suprafeţele disponibile de pe pereţii deja împodobiţi cu desene abstracte intens şi alambicat colorate (spre disperarea bonei, care se simte întotdeauna între ciocan şi nicovală – adică să supere copila oprind-o de la decorat pereţii? sau să mă supere pe mine lăsând-o să-şi expună imaginaţia pe pereţii albi ca laptele?) după care a exclamat cu un degeţel îndreptat victorios către un petic de var deasupra canapelei, unde nu ajunge să deseneze decât urcându-se pe spătar: ACOLO!

portret 2Apropo de bonă, eu nu mă supăram niciodată pentru apariţia de noi „capodopere” pe pereţii sufrageriei, dar doamna se simţea obligată să-mi ţină partea. Deh, spirit de solidaritate între gospodine, pe de o parte, iar pe de altă parte faptul că eu eram „boss”, cea care o plătea.

 

Deliberat am zugrăvit pereţii casei în alb complet atunci când am fost însărcinată, pentru că ştiam ce va urma :) .
–     Vai, doamnă, dacă-mi dădeaţi voie, vă puneam nişte culori tari (brrr!) pe pereţii ăştia, în fiecare cameră altă culoare! mi-a zis zugravul.
Eu, cu burta (aproape) la gură:
–       Domnule, nu te uiţi la mine? Nu te gandesti ca nu peste mult timp aceşti pereţi vor fi o expozitie de desene? (stiindu-mi antecedentele familiale :) ; nu o sa uit niciodata expresia mamei mele, venind de la servici, in momentul cand, intrand pe usa apartamentului i-au cazut ochii direct pe desenele … de pe tavanul camerei noastre – nu ma intreba cum ne venise ideea si cum am pus-o in practica pentru ca nu aveam nici o scara in casa, dar stiu sigur ca DE DATA ACEEA EU FUSESEM CAPUL RAUTAILOR, nu sora mea!)

Cum, de unde ştiam ce va face fiica mea inca nenascuta? Noi doua am avut niste discutii  :) inainte ca ea sa vada soarele prima data. Pe voi nu v-a tentat niciodata ideea de acasuta desena pe pereţi în copilărie? Pe mine da, de multe ori, chiar şi atunci când eram mai coaptă ca vârstă! Am fost totdeauna de părere că un copil trebuie lăsat a se manifeste liber atât timp cât nu-şi face rău singur, nu deranjează (cu adevărat, nu fiţele altora!) şi nu depăşeşte limitele bunului simţ. Asta îl ajută să-şi dezvolte personalitatea şi imaginaţia, să capete încredere în forţele proprii şi curaj să facă paşi înainte.

Dar bona a fost atât de empatică faţă de mine încât într-o bună zi, după atâta amar de şters desene de pe pereţi, am văzut ZIDUL gri. THE WALL! LE MUR! Sau cum vreti sa-i mai ziceti! Si m-am cutremurat in fata lui!

Deci aici am ajuns?!

Nu cumva tot ştergând din viaţa noastră desenele, proiecţiile viselor noastre – din dorinţa de a nu deranja, de a face pe plac celorlalţi, ajungem la un ZID cenuşiu şi rece?

Dacă faci parte din categoria persoanelor care sunt mulţumite total de viaţa lor călduţă (chiar dacă te plictiseşti de-ţi rupi fălcile căscând în timp ce frustrările ţi s-au înghesuit în suflet precum rufele murdare în coşul de la baie) OPREŞTE-TE AICI ŞI NU MAI CITI MAI DEPARTE! Acceptă-ţi soarta şi nu te mai plânge nici măcar în faţa oglinzii!

Eşti convins/a ca renunţând la toate visele tale vei reuşi să mulţumeşti pe toată lumea?

AFLĂ CĂ NU!

Orice ai face, totdeauna se va găsi cineva să te critice!
Atunci, de ce să nu mergi pe calea viselor tale?

“Prea mulţi dintre noi nu ne trăim visurile pentru că ne trăim temerile.” (Les Brown)

Dacă vrei să faci un pas înainte în viaţa ta, ia o foaie de hârtie şi împarte-o în 2 coloane: pe una notează dorinţele tale cele mai importante, pe cealaltă bifează la nivel pe cele realizate, iar în dreptul dorinţelor nerealizate notează care a fost motivul pentru care nu ai ajuns să ţi le îndeplineşti.

Dacă tu consideri că nu a venit încă momentul să-ţi îndeplineşti visele şi aştepţi momentul perfect, n-o să faci nimic, niciodată.

Dacă familia, prietenii, nu sunt de acord cu ceea ce-ţi doreşti, nu lasa pe nimeni să spună că visele tale sunt prea mari. Dacă te iubesc cu adevărat, trebuie să te accepte aşa cum eşti, cu visele tale cu tot, şi să te ajute să ţi le îndeplineşti.

Irina Binder spune foarte frumos in „Fluturi”: Sa nu uiti niciodata cine esti, sa nu lasi oamenii sa te transforme in cine vor ei sa fii, nu uita ca esti un om minunat, ca ai in tine puteri nebanuite de a schimba lumea in bine si de a infrumuseta suflete! Traieste frumos, cauta sa insemni ceva bun in viata oamenilor, retrage-te atunci cand simti ca nu mai apartii unui loc sau unui suflet si ia-o de la inceput, ori de cate ori va trebui…

Dacă nu dispui de suficienţi bani pentru a trece la fapte, stabileşte-ţi un obiectiv intermediar pe care ţi-l poţi permite acum. El va fi treapta pe care te vei putea urca spre următorul nivel!

Chiar dacă nu ai suficientă încredere în tine că le poţi realiza, mergi împotriva fricii tale, te vei simţi liber/a. “Toate lucrurile sunt grele înainte să devină uşoare.” (Thomas Fuller)

Aşa că nu mai aştepta ca lucrurile să se întâmple. Fă-le tu să se întâmple!

E foarte uşor să iei o coală şi să începi să notezi pe ea tot ce ţi-ai dorit sau îţi doreşti şi apoi raspunde-mi printr-un comentariu mai jos cum ai reuşit să-ţi împlineşti visele, sau ce paşi vei urma de aici încolo pentru a ţi le materializa.

Care este bombonica TA? Ce anume iti deschide orizonturile?

P.S Bobolina este un ursulet de sex feminin pe care bombonica l-a primit de la matusica ei. Intre timp picturile au evoluat, nu se mai astern pe pereti. Le voi posta in articole viitoare.

Cu prietenie si speranta,

Alina

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *