Primavara sufletului frumos

Salut, aici e primavara! Picture 123'

Printre cadourile primite ieri, a fost unul mai ciudat, putin.

In sensul ca am primit o evaluare in urma masuratorii inaltime, greutate, ciupitura de burta, brat, spate si 4 electrozi montati pe mana si pe picior care m-au piscat si ei putin.

In urma evaluarii, dupa ce am fost complimentata de domnisoara care manuia dispozitivul pentru felul in care arat la varsta mea (compliment sau …?) am primit o fituica care concluziona ca sunt fericita detinatoare a unui surplus de aproape 12 kg de apa si 8 kg de grasime.

Acuma, las deoparte afirmatia domnisoarei care afirmatie se cam batea cap in cap cu rezultatul evaluarii…

Putin contrariata si amuzata totodata, i-am explicat pe un ton grav si lent ca acum 20 de kg aveam

varsta de 12 ani spre 13, cativa centimetri mai putin in inaltime si o osatura adecvata varstei, de copil puber. Si de atunci am mai crescut… eram in perioada cand practicam atletism de performanta, (de care m-am lasat, ce-i drept, dar nu brusc) dupa cativa ani dar am comutat pe aerobica cativa ani buni, maximul de slabanogeala dupa sesiuni, la 48 de kg…eram complimentata pentru falcile de barza…sincer, la 45 de kg nu ma vad deloc in regula!

Mi-a replicat ca aparatul este foarte performant…

12 kg de apa? Recunosc faptul ca uneori am picioarele umflate si ieri era una dintre zilele acelea, dar nici cu diuretice nu scap mai mult de 2…

Mi-a spus ca este un aparat extrem de precis…

I-am explicat ca nici in spital, la marile insuficiente cardiace sub tratament, nu am vazut scaderi in greutate mai mari de 6 kg de apa…

I-am replicat ca sunt medic (cam tarziu am recunoscut, imi asum vina) dar deja isi daduse seama, pentru ca fara sa vreau am scapat pe gurita si termeni de specialitate

M-a intrebat daca beau suficiente lichide…daca mananc gras (auch, vezicula mea biliara deja a tipat spasmodic numai cand a auzit de gras…)

Beau cel putin 3 l de lichide zilnic.

Ceafa la gratar, sarmalele si cartofii nu-mi sunt deloc prieteni.

Cred ca nu  mananc suficient, pentru ca de multe ori nu mai am timp si pentru asta, daca nu m-ar lua ameteala m-ar enerva cumplit ca trebuie sa pierd timp si cu prepararea alimentelor si mai ales cu consumatul lor. 3 mese mici pe zi consider ca sunt suficiente pentru mine.

Sigur ca fac si greseli alimentare, oameni suntem, nu? Din nerabdare si timp insuficient alocat si pentru ca uneori nu-i frumos sa refuzi.

Rezultatul evaluarii a fost comutat intr-o invitatie la proceduri corporale, pe care nu le pot refuza.

Dar am ramas putin vexata…

8 kg de grasime? Trebuia sa fiu mai rotofeie. Cine ma cunoaste stie cum arat. Nu sunt miss Univers si nici nu am avut vreodata pretentia. Am fost acuzata ca sunt slabanoaga pana pe la 55 de kg, ca sunt slaba pana la 58 dupa care am fost bine pana la 62. Acum ce-aveti cu mine?!!!

Recunosc cateva kg in plus. Sa zicem vreo 5, dar mai mult de 3 n-as renunta la ele, sincer. De ce? Pentru ca sub stratusorul moale inca se schiteaza 6 pack, nu ca la culturiste, dar sunt acolo…si daca ma intind putin se vad si oblicii abdominali, destul de bine reliefati. Musculatura spatelui e si ea destul de bine pusa la punct, avand in vedere ca hernia de disc de acum 12 ani nu-mi mai face probleme, iar derriere-ul nu-mi ajunge la genunchi, sta la locul lui…in pofida varstei..

Nu merg la sala.

Nu stiu sa contabilizez ce ardere de calorii presupune activitatea pe care o desfasor zilnic, avand in vedere ca sunt putine zilele cand nu muncesc de dimineata pana seara, la cabinet e cam static, dar hobbyul meu presupune si destula activitate fizica.

Merg pe jos cel putin 30 de minute si pasul meu este alert, asa merg eu, nu-mi impun.

A venit primavara, ca si anul trecut, ca si acum doi ani, ca intotdeauna… Si ma simt mai tanara ca oricand!

Si fitness mai sanatos decat sapa la gradina, scos apa din fantana cu galeata si carat la plante, admirat florile in diferitele lor etape de dezvoltare, plus sapat gropi cu cazmaua pentru a planta alti arbusti sau pomi in gradina si alergat in joaca cu potaile canine preferate, nu cunosc.

O primavara frumoasa iti doresc!

Si sa faci sa te simti bine in pielea ta, oricat de larga sau de stramta ar fi ea, indiferent ce spun altii!

E pe interes, asculta la mine! Al tau pentru tine, al lor pentru…nu stiu cine.

Salut, aici e primavara!

Alina

 

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *