Relaxare, dezinhibitie, dragoste!

ylang_floareSuna frumos, nu-i asa?

Ceva relaxare, dezinhibitie cu masura, nu pana la a te da in stamba, si dragoste cat incape!

Iti povestesc ce mi s-a intamplat recent, intr-una dintre zilele mele aglomerate, chiar intr-un interval de timp in care ma relaxam putin, in drum de la o activitate la alta, incarcandu-ma psihic si energetic pentru partea a doua a zilei, care se anunta la fel de tonica si incarcata ca si prima. Am pierdut momentul exact cand s-a intamplat „minunea”, tot ce stiu ca la un moment dat, in tramvai (oi fi fost vatman intr-o viata anterioara? prea multe mi se intampla in tramvai, si simt o placere deosebita a calatoriei cu tramcanitorul) am simtit nevoia acuta de a-mi examina cu atentie sporita talpile sandalelor, sa nu fi calcat in vreun …de catel. Iti dai seama ca s-au dus cat colo clipele mele de meditatie si a inceput o cautare, la inceput discreta, apoi de-a dreptul nelinistita!

Talpile aratau impecabil (de mirare pentru Bucuresti, nu?). Am privit co-calatorii – aratau curat si bine imbracati, nicidecum de genul bushman fara dotari uzuale la domiciliu (gen apa curenta-cada-dus). Am insistat cu privirea sa gasesc in tramvai vreo coroana mortuara din crini, ca parca adierea avea o ideeeee… din floarea parfumata, dar o IDEE ridicata la puterea 235! Nimic!

Din fericire am ajuns la servici si am descoperit bresa ce a produs invazia trasnitoare.

Am varsat fara sa vreau si sa stiu o sticluta de ulei esential de ylang-ylang in borseta in care imi tineam sticlutele cu uleiuri esentiale si am facut un milion din bucuresteni sa se tina cu degetele de nas!

Din nefericire, pana sa-mi dau seama de cauza, am patat patul de consultatii din cabinet (musamaua aia a prins mirosul imediat!) si norisorii pufosi au invadat holul de asteptare anesteziind fara anestezic toti pacientii care asteptau consultatia, nevinovati. Colegii de servici au crezut ca s-a infundat toaleta si a refulat continutul conductei de evacuare!

La fel de nefericita a fost ideea de a nu izola borsetuta in care imi tin de obicei plutonul de sticlute cu uleiuri esentiale – patata integral de „potop” – intr-un sac de plastic, ci s-o pun in sacosa mea de umar, din material textil.

Mai tarziu, in drum spre casa in autobuzul superaglomerat, o doamna ajunsa in apropierea mea: „Doamne, ce pute, cine pute in halul asta!!! Exista apa, exista sapun, mai spalati-va!!!”

Ai studiat privirea Sfinxului vreodata? Nu conteaza care sfinx si nu conteaza originalul, fie ea si o copie reusita, uita-te la vreo poza, si ai sa vezi figura mea din momentele acelea! Nici usturoi nu mancasem, nici… Sacosa atarna lejer pe umar de baretele luuungi, lungi! facand mai dificila asocierea dintre sursa mirosului si posesorul bombei olfactive. Langa mine, stand pe un scaun, o babuta, evident de la tara, s-a foit stanjenita (s-o fi simtit cu musca pe basma, nu stiu). Am coborat majestuoasa si cu o traiectorie si viteza de racheta am „zburat” acasa in incercarea de a repara dezastrul, lasand in urma mea efluvii de statie de epurare.

Am reusit doar sa complic pe termen lung totul. Cum? Am sa-ti explic indata. Era mai simplu sa arunc totul la gunoi, dar nuuuu!!! am mania recuperarii, reciclarii s.c.l.!furie

Complicatie in sensul ca spaland in masina lucrurile patate la un loc cu alte haine (semn cert de relaxare a neuronilor!), toate au capatat niste aromeeee! de fie-mea a marait vreo saptamana pe langa mine: „Mami, mi-e rusine, miroase urat!!!” Usile si ferestrele au stat larg deschise saptamani la rand, au fost haine care au fost spalate si de 3 ori consecutiv fara a fi purtate, si au fost inmuiate cu diverse solutii dezodorizante mai mult sau mai putin ecologice, noroc ca a venit vara si e cald, si hainele-s subtiri si se usuca repede. Cu chiu, cu vai, parca am reusit minunea de a repune mirosurile la locul lor originar.

In orice caz, uleiul de ylang si-a exercitat unul dintre efectele mai putin cunoscute si apreciate, acela la nivel energetic, de a inveseli si de a distra. O situatie care m-ar fi incrancenat daca ar fi fost orice alta substanta la mijloc m-a facut sa abordez cu mult umor, cu lejeritate si sa incerc sa rezolv situatia fara sa ma dau psihic peste cap. Uleiul esential de ylang ylang este unul linistitor si calmant care ajuta in perioadele de stres, este revigorant şi euforic (recunosc faptul ca in plin calvar m-am tavalit pe covor de ras cu pitica mea, rememorand pas cu pas boacanele).

Iata si alte efecte exercitate de uleiul esential de ylang-ylang (pe latineste Cananga odorata – ce frumos, nu?):

  1. ajută la calmarea febrei musculare,

  2. în tratarea anxietăţii, este cel mai bun ulei esenţial pentru disiparea furiei, şocului şi a fricii, scade tensiunea nervoasa.

  3. contribuie la calmarea respiraţiei si a batailor de inima accelerate;

  4. util în tratarea depresiilor;

  5. de asemenea ajuta la scaderea tensiunii arteriale prin scaderea tonusului vascular

  6. amelioreaza somnul

  7. este extrem de benefic în tratarea impotenţei şi a frigidităţii; reduce inhibiţiile şi aprinde pasiunea ajutând femeile să-şi descopere feminitatea şi senzualitatea;

  8. din punct de vedere cosmetic este util în reglarea secreţiei de sebum – asigura mentinerea echilibrului pentru tenul gras sau uscat, calmarea pielii sensibile şi echilibrarea tenului mixt;

  9. are efect de stimulare a cresterii parului, putand fi folosit ca un balsam natural.

  10. este bineinteles antiseptic, ca toate uleiurile esentiale

 

  1. Ca remediu energoterapic:

 

  • detine efect revelator (ce ne deschide) – ne da caldura, lumina, pulsatie in stratul energetic in contactele erotice; imbunatateste relatia intre parteneri, ajuta la evitarea conflictelor false.

  • regenereaza, saraceste aura saracita din cauza surmenajului, calvarului sufletesc, complexului de inferioritate

Se poate utiliza în candelă şi mai ales într-un masaj exotic, senzual.

Nu are contraindicatii pe perioada sarcinii.

Aroma complementara care asigura sinergia efectului este uleiul esential de lamaie.

Uleiul esenţial de ylang-ylang trebuie folosit şi luând în considerare câteva date de siguranţă:

se foloseste în cantităţi mici deoarece este foarte puternic şi poate deveni greoi şi excesiv de dulce provocând dureri de cap, ameteli şi greaţă; Acesta este capitolul la care m-am impotmolit fara voie!!! Imi cer scuze fata de cei pe care i-am agesat olfactiv, nu am avut nici cea mai mica intentie!

alergia este un motiv serios de a nu il folosi

– pana la maturizarea sexuala se administreaza foarte rar la copii, datorita actiunii prohormonale

– nu se foloseste pe piele direct, nediluat. Pentru masaj facial se foloseste in concentratie de 3-5% (30-50 picaturi la 50 ml ulei de baza) iar pentru reflexomasaj pana la 30% (30 picaturi la 5 ml ulei baza)

Ylang-ylangul, in zonele din care provine este numit „Floarea florilor” pentru mirosul său aparte.

Uleiul de ylang-ylang este utilizat pe scară largă în parfumerie pentru parfumuri tematice orientale sau florale (cum ar fi nr Chanel 5). Ylang-ylang se combină bine cu majoritatea aromelor florale, de fructe și lemn.

Uleiul de ylang-ylang este folosit si apreciat de multe culturi: În Indonezia, florile de ylangylang sunt răspândite pe patul celor proaspăt căsătorit.

În Filipine, florile sale, împreună cu florile de Sampaguita, sunt înșirate într-un colier purtat de femei sau folosite pentru a decora imaginile religioase. Femeile obişnuiesc să folosească creme de piele având ca bază uleiul de nucă de cocos şi parfum de ylang-ylang.

În epoca victoriană în Anglia, era foarte popular uleiul Macassar pentru tratamentul părului, în compoziţia căruia intră şi acest ulei.

In Madagascar ylang-ylang este un aromatizant frecvent folosit pentru inghetata.

Am folosit uleiul de ylang ylang intr-unul dintre sapunurile pe care le-am facut cu dedicatie pentru ziua indragostitilor, ROSYLANG, si te asigur ca nu am varsat in el cu kilul. Are un parfum delicat. SAMSUNG

Dar trebuie sa-ti spun un secret (stiu ca imi tai craca de sub picioare, dar acesta e adevarul!): de la patania cu pricina, o vreme nu cred ca am sa-l mai folosesc, am ceva intoleranta la mirosul lui 😉 Imi voi reveni, dar trebuie sa mai las putin timp ca sa uit.

Ti-l pot face cadou tie, daca ti se pare ca esti un pic prea crispata de tensiunile de peste zi, sa-l folosesti la dusul de seara. Mai ales daca ai un partener compliant!

Crezi ca o intamplare penibila iti poate modifica preferinta pentru un anumit lucru sau activitate?

Lasa-mi un comentariu mai jos cu o intamplare haioasa sau penibila din viata ta si spune-mi cum ai rezolvat situatia.

Cu prietenie,

Alina

comments

2 thoughts on “Relaxare, dezinhibitie, dragoste!

  1. constantin

    Sarut mainile stimata doamna…imi place ce vad aici …si descrierea …insa nu cumva s-a strecurat o greaseala in textul de mai jos : „nu se foloseste pe piele direct, nediluat. Pentru masaj facial se foloseste in concentratie de 3-5% (30-50 picaturi la 50 ml ulei de baza) iar pentru reflexomasaj pana la 30% (30 picaturi la 5 ml ulei baza)” …adica la 3-5 % nu ar insemna 3-5 picaturi la 100 mililitri..??? poate gresesc eu …si daca e asa …iertare…
    Sanatate si succes…

    Reply
    1. Alyssimo Post author

      Stimate domn Constantin… 3-5% inseamna 3-5 mililitri ulei esential la 100 ml ulei de baza, nu 3-5 picaturi! Asta echivalaza cu 60 pana la 100 de picaturi in 100 ml, deci matematic in 50 ml 30-50 picaturi :)

      Reply

Dă-i un răspuns lui constantin Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *